Deschiderea conferințelor; prezentare Heartfulness

Timișoara, capitală europeană, cultură, recuperarea valorilor

Până în 2021, anul acestui eveniment major mai avem la dispoziție patru ani de pregătire. Există deja un comitet de organizare, Asociația Timișoara Capitală Culturală, desigur multe lucruri sunt în pregătire și se vor naște la momentul potrivit.Credem foarte mult în ideea Directorului artistic al acestui proiect, dl. Chris Torch:

„Trebuie să generăm cât mai multă energie umană în spatele acestui eveniment, o adevărată Power Station.”

Tot de la inițiatorii proiectului ni se confirmă că scopul final al acestui an special sunt tot oamenii, în diversitatea lor, cei care trebuie ajutați să-și dezvolte propria viziune despre viitorul lor. Mijlocul este cultura, locul este orașul, actorii suntem noi. Modalitatea este redescoperirea comunicării, a cooperării, cele doua valori fundamentale pe care se bazează forța vitală a unei comunități. Așa cum spune motto-ul:

„a te ilumina pe tine, luminează și ce este lângă tine, adică pe celalalt”.

Folosim ideea de lumină ca să exprimăm ceva profund și atât de valoros, ceea ce stă sau curge din centrul ființei și ne dă forța de a trăi, a făptui, a dărui, a iubi. Este un fapt demonstrat deja științific, că există un câmp al ființei și că mai multe ființe generează un câmp superior, al comunității ce este energie și informație. Unii numesc asta EGREGOR, alții în alte feluri.Mișcarea HEARTFULNESS funcționează de mai mulți ani la nivel global și constă dintr-o serie de practici și experiențe, cunoștințe care au ca intenție punerea la dispoziția publicului a unor metode de relaxare, introspecție, meditație, documentații și baze de date, literatură specifică, workshopuri, traininguri în diverse formate și adresabilități. Scopul este de a îmbunătăți calitatea vieții fiecăruia din noi prin metode naturale, în principal folosind experiența zilnică a relaxării, eliminării stresului, metode moderne de educație în școli și universități, integrarea unor practici de relaxare și regenerare personală a angajaților la locul de muncă în companii, aplicații în domeniul sănătății, proiecte adresate domeniului medical etc. Spre deosebire de tot ce s-a întâmplat până în prezent în domenii conexe precum Dezvoltarea Personală sau diverse alte interacțiuni de tipul workshop, conferințe etc., noi considerăm că tot ce este esențial calității vieții, lucrurile și cunoștințele cele mai de preț sunt neprețuite și se dau oamenilor în mod gratuit așa cum sosesc ele sub formă de cunoaștere relevată.

Dacă doriți să participați la activitatea susținută de Mihai la festival, dați click pe butonul de mai jos.

Înscriere

Pin It on Pinterest

Share This
X